About

 
 

Nicolae Comănescu: MAREA SCHEMĂ GENERALĂ A TUTUROR LUCRURILOR

Din 3 august vă invităm la /SAC (Berthelot 5) la „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor. Începutul" de Nicolae Comănescu. În afară de prima serie de lucrări din „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor”, expuse la Invitro Gallery Cluj în anul 2020, în expoziția de la /SAC (Berthelot 5) vor putea fi văzute și serii noi de lucrări ale artistului, ce vor fi prezentate (a)cumulativ, pe parcursul lunilor august – octombrie, în cadrul unei expoziții in progress.

În seria nouă de lucrări, prezentată în „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor. Începutul”, Nicolae Comănescu suprapune, pe structuri-suport reciclate din inventarul casnic, volume de culoare din materiale textile, haine aparținând apropiaților săi, peste care trasează, cu o linie albă, ce păstrează unitatea la nivelul seriei, scene dinamice mundane cu temperamente umane, schematizate. Mai mult, în „Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor. Începutul”, artistul introduce în parcursul expoziției chiar și „filmul” procesului de lucru.

„Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor” permite astfel acumularea/suprapunerea de interpretări diferite, pe multe niveluri, de la playfulness-ul comănescian și perspective filozofice și sociale la o frică ontologică de dispariție și găsirea unui mod propriu de conservare în răspăr cu metaforica conservare de tip muzeal.

Lucrările nu au un titlu individual, dar au dimensiuni, greutate și număr de inventar, în Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor.

Smaranda Ciubotaru: „La baza lucrărilor lui Nicolae Comănescu subzistă o continuă acțiune palingenetică, o recurentă confruntare între adiție și extracție…”

Dan Popescu: „Nicolae Comănescu a introdus înjurătura în pictura românească…” 

Născut în 1968 la Pitești, România, Nicolae Comănescu a absolvit în 1998 Academia de Artă din București, catedra de Pictură. În prezent locuiește și lucrează în București. Împreună cu Dumitru Gorzo, Alina Pențac, Angela Bontaș, Alina Buga, Florin Tudor și Mona Vătămanu a fondat grupul avangardist Rostopasca (1997-2002). Nicolae Comănescu creează în serii, dintre care cele mai importante sunt: Algoritmul lui Briemerg (2000), Wrong Paintings (2004-2007), Picturi cu praf (2007-2011), SAMBAdy must dye in this CITY (2014), I can see no revolution (2014), Ordeful, mezanplasul și harneala (2015), SCRAP METAL KABOOM ORCHESTRA (2022) și Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor (2020-ongoing). 

Expoziție realizată în parteneriat cu H’art Gallery.

Graphic Design: Cristina Ginara
Foto: Andrei Mateescu

EN

We invite you from 3 August at /SAC @ Berthelot 5 at “The Grand General Scheme of All Things. The Beginning” by Nicolae Comănescu. On top of the works from the first series “The Grand General Scheme of All Things”, shown at Invitro Gallery in Cluj in 2020, at /SAC (Berthelot 5) new series of Nicolae Comănescu’s works will be on display, presented in an (a)ccumulative manner over the months August – October at the in progress exhibition. 

In the new series of works presented at “The Grand General Scheme of All Things. The Beginning”, Nicolae Comănescu superimposes, on recycled support-structures, mostly from his household inventory, coloured volumes of textile materials, clothes belonging to his close-ones, on which he traces with a white line, maintaining the unity of the works from this series, schematized dynamic mundane scenes with human temperaments. Moreover, in “The Grand General Scheme of All Things. The Beginning”, the artist introduces in the exhibition even the "film" of the work process. 

“The Grand General Scheme of All Things” thus allows the accumulation/overlapping of different interpretations, on many levels, from comănescian playfulness and philosophical and social perspectives to an ontological fear of extinction and finding one's own way of preservation in return for the metaphorical museum-type preservation.

Works do not have an individual title, but have dimensions, weight and inventory number in The Grand Scheme of All Things.

Smaranda Ciubotaru: „Underpinned by continual palingenetic action, Nicolae Comănescu's work is a reoccurring confrontation of the additiveand the subtractive…”

Dan Popescu: „Nicolae Comănescu introduced the swear word in Romanian painting…”  

Born in 1968 in Pitești, Romania, Nicolae Comănescu graduated in 1998 the Art Academy in Bucharest, the department of Painting. Together with Dumitru Gorzo, Alina Pențac, Angela Bontaş, Alina Buga, Florin Tudor, Mona Vătămanu founded the avant-garde group Rostopasca (1997-2002). He currently lives and works in Bucharest. Nicolae Comănescu creates in series, among which the important are: Briemerg’s Algorithm (2000), Wrong Paintings (2004-2007), Paintings with dust (2007-2011), SAMBAdy must dye in this CITY (2014), I can see no revolution (2014), Ordeful, mezanplasul și harneala (2015), SCRAP METAL KABOOM ORCHESTRA (2022) and The Grand General Scheme of All Things (2020-ongoing).

The exhibition is made in partnership with H’art Gallery.

Graphic Design: Cristina Ginara
Photo: Andrei Mateescu