L’Année dernière à Malmaison

GORZOdeACUM | GORZOnow

Instrucțiuni de utilizare / Context

Pe parcursul cercetării fenomenului organizațional artistic din sfera locală am observat, printre altele, că o mare parte din literatura teoretică și modelul de receptare, în general, nu țin pasul sau mai bine spus nu reușesc să se adapteze la schimbările și transformările de fond prin care au trecut producătorii în ultimii 20 de ani, de la perioada de emergență, în actualitate. Problema este că producătorii sunt activi în prezent, grosul producției lor este din actualitate și că ar trebui receptați în funcție de ultimele producții, nu în funcție de mitul emergenței. Efectele sunt evidente în tendința de a mistifica începutul și totodată de a-i plasa pe artiști la comun, într-un concept omogen colectiv și generațional, cu rol revolut, cu o aură de avangardă idealizată. Apar comparații, ierarhii, asemănări și valorificări între subiectivități și producții care nu au nimic în comun și care omit să înțeleagă producția actuală. În plus, piața de artă reorganizează percepția impunând ierarhia bazată pe notorietate, pe hit, pe breaking-news. Pe de altă parte, modelul cultural predominant care influențează scrierea despre arta de azi pune într-o dimensiune comună producția tehnelor și producțiile discursului și ale ready-made-ului, omogenizându-le politic, social sau psihologic.

Un al doilea element important pentru contextualizarea proiectului este faptul că, în conversațiile purtate cu Dumitru Gorzo și în analiza producției lui din ultimii zece ani — perioadă de adaptare și integrare în Brooklyn — nimic din ceea ce arată și spune nu se poate corela și pune în rezonanță cu imaginea create în mass-media în perioada de emergență, imagine păstrată local până azi. Acest lucru a fost frapant și explicit în perioada expoziției din 2017, Contagiune, când un tronson al mass-mediei a mizat pe imaginea lui locală, iar dialogul publicat în Dilema și plasarea colaborării curatoriale a mers pe problema lui din actualitate.

Din punct de vedere curatorial: față de alte formule comune sau standardizate de cooperare în care am fost implicat și care sunt promovate în educație sau în literatura de formare fie că mă refer la proiecte susținute de instituții publice, fie la organizații comercial-private acest proiect este constituit exclusiv din necesitatea realizării unui corpus teoretic-artistic în rezonanță cu obiectele, formele și ideile artistului din actualitate. Curatorial, funcția a ocupat un rol teoretic, neocritic, în care metodele de interpretare a imaginii sunt utilizate inter și transdisciplinar, apelând la referințe din biologie, științe politice etc., care au în comun producția, modelarea și utilizarea „imaginii” publice și personale.

 Din punct de vedere teoretic, expoziția este „urma” unei reflecții asupra modului în care tehnele optice și haptice — pictura și sculptura — supraviețuiesc și se adaptează la tehnologiile, texturile și plasticitatea actualității, prin reducere, sintetizare, simplificare. Mereu actual în comportamentul uman este necesitatea exteriorizării mnemotehnice, necesitatea reorganizării lumii și sinelui în mod semnificativ — atitudini care pe perioada antropoistorică au schimbat mereu obiectul imaginii, în funcție de factori contextuali sociali. Locul comun al picturii, de la Lascaux la „Guernica”, este atitudinea mnemotehnică, mai puțin puritatea mediului sau convenția colectivă a obiectului, acestea fiind variabile.

Silviu Pădurariu

Instrucțiuni de utilizare / Completare

În general, îmi văd lucrările ca fiind momente în dezvoltarea unei povești vizuale, nicidecum rezolvări finale, cât mai degrabă niște stadia intermediare, în care intenția, materialul, proce sul și informația ajung într-un fel de echilibru, se fixează. Ce-i drept, atâta vreme cât îmi sunt la îndemână îmi păstrez dreptul de a le altera și, cu toate că o fac rareori, a devenit într-un fel instrument de lucru.

Asta plus alte câteva motive, cum ar fi faptul că lucrarea, numită generic “peretele mare”, urma să fie acoperită cu un strat de vopsea la sfârșitul expoziției, m-au facut să-i dau încă o dimensiune.

Pe scurt, ajutat de artista Ioana Joa și profitând de instrumentele de comunicare contemporane, ce permit vederea în timp real a unei acțiuni ce se desfășoară în altă parte a planetei, am reactivat suprafața peretelui. Folosind diluantul potrivit, au fost atacate într-un mod controlat liniile ce defineau “scriitura” peretelui, adăugând volum desenelor și variații de lumină întregii compoziții.

A rezultat o imagine nouă, un alt timp al aceleiași lucrări.

Dumitru Gorzo

User guide / Context

During the research of the artistic organizational phenomenon in the local sphere I noticed, among others, that a large part of the theoretical literature and the reception model, in general, do not keep pace or rather fail to adapt to the changes and transformations of the producers of art, in the last 20 years, from their emergency period to the present. The problem is that producers are currently active, the bulk of their production is up to date and should be received according to the latest productions, not according to their emerging myth. The effects are obvious in the tendency to mystify the beginning and at the same time to place the artists, together, in a homogeneous collective and generational concept, with a revolving role, with an idealized avant-garde aura. There are comparisons, hierarchies, similarities and capitalizations between subjectivities and productions that have nothing in common and that fail to understand the current production. In addition, the art market reorganizes the perception by imposing the hierarchy based on public notoriety, on success, on breaking-news. On the other hand, the predominant cultural model that influences the writing of today’s art gives a common dimension to the production of techniques and the productions of discourse and ready-made, homogenizing them politically, socially or psychologically.

A second important element for the contextualization of the project is that, in the conversations with Dumitru Gorzo and in the analysis of his production of the last ten years – a period of accommodation and integration in Brooklyn, nothing of what he shows and says correlates and resonates with the image created in the media during his emerging period, an image maintained locally until today. This was striking and explicit during the 2017 exhibition, Contagion, when a section of the media relied on his local image, and the dialogue published in Dilema and the placement of the curatorial collaboration followed his then current issues.

From a curatorial point of view: compared to other common or standardized forms of cooperation in which I have been involved and which are promoted in education or training literature, whether I am referring to projects supported by public institutions or commercial-private organizations, this project is constituted exclusively by the need to create a theoretical-artistic corpus in resonance with the objects, forms and ideas of the artist, in the present moment. In terms of the curatorial, the function has played a theoretical, neocritical role, in which the image interpretation methods are used inter- and trans-disciplinarily, using references from biology, political science, etc., which have in common the production, modeling and use of public and personal “image”.

From a theoretical point of view, the exhibition is the “trace” of a reflection on how optical and haptic techniques - painting and sculpture - survive and adapt to current technologies, textures and plasticity, through reduction, synthesis, simplification. Always present in the human behavior is the need for mnemonic externalization, the need to reorganize the world and the self in significant matter - attitudes that during the anthropo-historical period have always changed the object of the image, depending on social contextual factors. The common space of painting, from Lascaux to “Guernica”, is the mnemonic attitude, and less the purity of the environment or the collective convention of the object, the latter being variable.

Silviu Pădurariu

User guide / In Addition

Generally, I perceive my works as moments in the development of a visual story, not ends, but rather some intermediate stages, in which the intention, the material, the process and the information reach balance. Whenever they’re close-at-hand, I reserve my right to alter them, and although I rarely do, it has somehow become part of my toolbox.

This and the fact that the work, generically called the „big wall”, was supposed to disappear underneath a layer of paint at the end of the exhibition, lead me towards a new stage.

In short, helped by the artist Ioana Joa and taking advantage of the contemporary communication tools, which allow real-time view of an action taking place in another part of the planet, I reactivated the wall’s surface. Using the right thinner, the lines that defined the architecture of the drawing were attacked in a controlled way, adding volume and variations of light to the entire composition.

The result was a new image, a different time of the same work.

Dumitru Gorzo

MIRCEA SUCIU - THE LIGHT OF RECENT EVENTS

„Pentru mine e foarte important să fie coerență între imagine, estetică și statement. Nu există formă fără fond. De aceea e musai să construiesc imaginea având un concept solid care să motiveze și să susțină imaginea. Sunt preocupat de limbaj și de evoluția acestuia. Sunt foarte pasionat de istoria artei și nu în sine, de date, ci de evoluție, de impactul istoriei în vizualitate. În New York, am studiat munca lui Sigmar Polke, John Baldessari, Robert Rauschenberg. Am încercat să înțeleg un tip de compoziție și un soi de relaxare față de mijloacele pe care le folosim. Mi-am dorit să dezvolt o tehnică personală și cred că am reușit să realizez acest lucru folosind monotipia, într-un fel unic. M-am împăcat, parțial, cu ideea că am dezvoltat ceva personal, un mod propriu de abordare a imaginii. Uneori simt că vorbesc atât de mult despre tehnica aceasta, monotipia, încât, probabil că, foarte curând vor apărea și alții care o vor practica.”

Mircea Suciu, extras din catalog

“It is very important for me to have a consistency between image, aesthetics and statement. There is no form without content. That's why I create the image with a solid concept to motivate and support the image. I am concerned about language and its evolution. I am very passionate about art history, not its data, but its evolution, the impact of history in visuality. In New York, I studied Sigmar Polke, John Baldessari, Robert Rauschenberg. I tried to understand a type of composition and a kind of loosening over the means that I use. I wanted to develop a personal technique and I think I was able to accomplish this by using the monotype, in a unique way. I was partly reconciled with the idea that I have developed something personal, my own way of approaching the image. Sometimes I feel like talking so much about this technique, the monotype, that, probably, others will also come out with it.”

Mircea Suciu, excerpt from catalogue