Spațiul de Artă Contemporană /SAC

NICOLAE COMĂNESCU: MAREA SCHEMĂ GENERALĂ A TUTUROR LUCRURILOR

Smaranda Ciubotaru

La baza lucrărilor lui Nicolae Comănescu subzistă o continuă acțiune palingenetică, o recurentă confruntare între adiție și extracție. Peisaje grisaille ale Berceniului invadate de propriul material genetic (praf, rugină), gândaci colorați lucrați pe ziar, detalii ale Morii lui Assan -  seriile lui Comănescu transpun o tensiune generativă inerentă metropolei. Endemică Bucureștiului, pictura sa violentează optic prin tema recurentă a revoluției, prin ironia, umorul și sudalma ce-i profanează pânzele spre a le exacerba impactul vizual. Incorporând însăși materia orașului, lucrările lui Comănescu reproduc cadența aglomerărilor urbane, a forțelor politice iconoclastice și a imploziei informatice necontenite. Oscilând mereu între abordări plastice distincte, opera sa admite în schimb, recurența tematică - o propagare a subiectului, o contiunitate a discursului ce repudiază, însă încadrarea stilistică.  

Deviind de la abordarea picturală a seriei I Can See No Revolution (2015), revolte pictate pe fețe de masă, Comănescu recurge la desen pentru a aborda aceste compoziții dens populate de novo. Lucrările din MAREA SCHEMĂ GENERALĂ A TUTUROR LUCRURILOR, ce pot fi percepute inițial drept o continuă dilatare și propagare a imaginii, funcționează însă, dincolo de logica structurală invariabilă a multiplicării și măririi unui referent vizual. Seria este expansivă, patrunzând în spațiul galeriei. Tendința către amplitudine este omniprezentă, emulată și la nivelul fondului de acrilic alb prin lărgirea materială a suprafeței compoziționale. Geometria planului de desen este compromisă, extinzându-se organic prin intermediul surplusului de vopsea devenit ulterior restul de acrilic uscat de pe marginile planșelor. Există însă și o forță reductivă ce acționează simultan asupra seriei. Fiecare lucrare este unitară, compusă prin alăturarea desenelor de dimensiuni distincte. Asamblarea lucrării este cumulativă, însa suprapunerea este vădit prohibitivă și extractivă. Nu există o imagine individuală a fiecărui strat (a fiecărui desen), ci doar a unui a posteriori, a unei fragmentări marcate de pendularea elementelor între prezență și absență. Fiecare desen cedează o secțiune spre a-i fi acoperită de altul ce-l succede. Segmentarea compoziției anterioare se produce simultan adăugărilor plastice ulterioare (a straturilor, a desenelor). Această acțiune binară, sincronică este exercitată egal în fiecare strat al lucrărilor, asigurând ciclicitatea - distrugerea și regenerarea continuă a lucrării într-o formă distinctă, extinsă (palingeneză). La nivelul execuției desenului, urma de cărbune comprimat se fixează în vidul format prin îndepărtarea concomitentă a acrilicului alb de pe suprafața cartonului. Tehnică asemănătoare sgraffito-ului, desenul sapă în planul incipient al fondului permițând sedimentarea unui nou gest prin anularea celuia anterior (al pictării fondului). Sgrafitarea este dublă, replicată prin abraziunile aplicate planșei de carton (fragmentarea subiectului în vederea expunerii materialului brut). Decupate, mărite și inversate, imaginile referențiale utilizate pentru serie sunt și ele fragmentate odată cu transpunerea lor în desen. Oglindind expansibilitatea desenului, seria poate fi percepută drept o formă finală, însă cu un potețial proliferativ latent.

Coexistența acțiunilor aditive și reductive concomitente se manifestă și în omologii picturali ai lucrărilor compuse din desene. Procesul prin care suprapunerea planșelor produce un tot unitar, prin care multiplul devine singular este identic. În afara simplei asocieri de desene sau picturi, Comănescu apelează la inserția paginii de revistă ca fond al picturilor pentru a accentua fragmentarea (pagina scoasă din context), evocând totodată problema contemporană a surplusului vizual. Derivat al unui caiet de artist creat la sfârșitul anilor '90, tehnica înglobării presei și a mass-mediei tipărite în anatomia lucrării generează un analog direct al lumii exterioare. Utilizarea dripping-ului este, de asemenea, o metodă recursivă în practica picturală a lui Nicolae Comănescu, o formă de înlăturare a materiei prin propriu-i exces(aidoma procesul de stratificare). Fiecare suprafață, pictată sau desenată, se bazează pe alternanța progresivă a distructivului și a proliferativului, a pendulării între incluziune și excludere. Pentru a percepe marea schemă a lucrurilor, particularul este cedat în favoarea imaginii de amploare căci și generalizarea implică operarea în cadrul unui sistem de pierderi. Vădit redundant, titlul seriei lui Comănescu solicită o accentuare a elementelor absente din sinteză, a ceea ce a fost extras în vederea proliferării mai marii imagini (the big picture).

 Underpinned by continual palingenetic action, Nicolae Comănescu's work is a reoccurring confrontation of the additive and the subtractive. Oscillating between periods of vivid acrylic accumulations and grey cityscapes augmented by the very genetic makeup of urban conglomerations (particles of dust, dirt, and rust), Comănescu's painting is endemic to his native Bucharest. The reoccurring theme of revolution, the tongue-in-cheek humor and profanity scattered across each canvas to exacerbate its optical violence transpose a generative tension that is inherent to the metropolis. Comănescu's propensity for layering, amassing the stuff of the city while discarding high art materials in favor of newspapers and cardboard is present as an operational logic within his selection of medium and subject matter.

Deviating from the pictorial approach of I Can See No Revolution (2015), a series of riot scenes painted on tablecloths, Comănescu turns to the sketch to further attempt such densely populated compositions. A seemingly repeated dilation of imagery, the works pertaining to The General Grand Scheme Of Things function beyond the simple multiplication and magnification of a figurative reference. Increasingly expansive, the series protrudes onto the gallery wall. This emulates the pervasive force of the acrylic ground that extends beyond each element of the composite works (the frayed edges of paint that have escaped the pictorial surface). Yet, in each composite cardboard piece, there is a simultaneous subtractive force that both counteracts and helps propagate the accumulation of physical and compositional matter. Each work, comprised of several smaller sketches bound together through a button and string mechanism becomes a unit once completed. The onlooker is not granted a complete view of each layer, merely an a posteriori, fragmented one. While the assembly of the work is cumulative, the overlapping of layers is intentionally prohibitive and extractive. The addition of physical matter comes at the cost of blocking out subject matter, a binary action that functions throughout each stratum. When drawing, the compressed charcoal mark likewise embeds itself within the trace formed by the concomitant removal of white paint from the surface. This sgraffito-like technique that Comănescu employs is seconded by the intentional abrasions inflicted upon the cardboard plane, thus revealing crude material. Cropped, enlarged, and inverted, the referential images used for the series also become selections when subsequently sketched, mirroring the very nature of the medium (the sketch as an incipient or bereft state of the work; a simple detail or aspect). The further abstraction of the figurative derives from Comănescu's partial construction of each drawing from memory, making the appearance of semi-automatic marks (the areas of dense black scribbles) possible.

The interplay of coexisting additive and reductive action appears in the painted counterparts of the sketched composite works as well. The same process of layering to produce the unitary, of making the multiple, singular, is present. However, rather than solely assembling paintings, Comănescu turns to painted-over magazine and book pages to further emphasize fragmentation (the page taken out of context), while also evoking the modern issue of visual surplus. Stemming from an artist notebook created in the late 1990s, the use of everyday printed media outlets within his work generates a direct analogue to the exterior world. The use of the drip is also a recursive method in Comănescu's pictorial practice, while in this instance it becomes a form of excess that subtracts itself. Each surface, whether painted or sketched, relies on the progressive alternation of the destructive and the proliferative, on the pendulation between inclusion and exclusion. Thus, to perceive the grand scheme of things is to cede the particular in favour of the larger image. To attain the general is to operate within a system of loss. Purposefully redundant, the title of Comănescu's series calls for greater emphasis of the subtracted, as the visual (the scheme) continues to enlarge. The trick to idealizing the big picture is to look at everything close-up.