ALZHEIMER
„Nu ne aducem aminte zilele; ne amintim momentele. Bogăția vieții constă în amintirile pe care le-am uitat.” Cesare Pavese, Meseria de a trăi, 1952
Se întâmplă adesea ca o expoziție să fie definită (și) de o pre-istorie ce poate fi citită, la rândul ei, în mai multe sensuri: un precedent expozițional, o premisă teoretică sau o dimensiune biografică. Din această perspectivă, proiectul curatorial „Alzheimer”, construit de Călin Dan acum la SAC, pare să continue „problemele (noi) ale imaginii” prezentate în cadrul expoziției de grup „Fricțiuni, tensiuni, controverse, conviețuiri, coexistențe, concomitențe” organizată în același spațiu în mai 2019.
Premisele teoretice pot fi descifrate într-o sinteză personală în care Călin Dan revizitează momente emblematice ale modernității artistice și teoretice; astfel, Marcel Duchamp (re)apare în ipostaza unei fantome ce bântuie imaginarul artistului, iar Aby Warbug l-a inspirat să scrie o poveste cu (alte) fantome pentru adulți în fragmentele de jurnal vizual configurat ca bandă desenată sub titlul „Aby the One Eye Cat and his Sidekick Charlemagne – a journey” (Aby Pisica Chioară și Tovarășul Său Charlemagne – o călătorie).
Aici ar trebui poate amintită dubla ipostază a lui Călin Dan - criticul și artistul – conviețuind într-un soi de simbioză în care fiecare, pe rând, îl hrănește – sau parazitează? – pe celălalt sau, altfel spus, fiecare devine fantoma celuilalt. Atunci, biografia artistului se dedublează, incorporând inevitabil și persoana teoretică.
Astfel, cercetarea artistică care a generat această expoziție s-a desfășurat sub semnul diverselor rememorări: vizuale, intelectuale, afective. În alianța imaginii cu cuvântul, memoria vizuală primează, având un ritm distinct, autonom. Iar dacă operele vizuale au capacitatea de a (re)defini memoria lumii (pentru a o reaminti pe Hannah Arendt), atunci una dintre trăsăturile lor specifice ar fi tocmai capacitatea de a ne (re)activa amintirile. Expoziția lui Călin Dan interoghează, prin chiar titlul său, acest scenariu; „Alzheimer” anunță/proclamă uitarea (de sine, de ceilalți, de lume, până la uitarea totală) într-un parcurs sinuos de amintiri distorsionate. Căci raportul activ dintre rememorare și uitare angajează diferit rolul imaginii: ne amintim ce nu am uitat, uităm ceea ce nu putem ține minte. Aici și acum, ținerea de minte se articulează într-un labirint plin de surprinze (ne)așteptate. „Steaua căzătoare” recontextualizează extraordianara fotografie a lui Man Ray din 1919, reprezentându-l pe Duchamp cu capul ras după întoarcerea din Argentina. Gestul dada cu inflexiuni anticlericale se reconvertește, după exact un secol, într-o ipostază post-critică, insinuând „Cumințica” - aka „Cumințenia pământului”. „Nudul coborând scara” se raportează nu doar la imaginea iconică - tabloul duchampian din 1912 - ci și la fotografia datată 1952, înfățișându-l în aceeași postură pe Duchamp însuși; surpriza, derutantă acum, constă în schimbarea poziției: nudul feminin coboară scara, dar cu spatele. Imaginea (care are și o conotație personală, într-o amintire rămasă secretă a artistului) propune o sinteză amețitoare (la propriu) prin ambiguitatea de sensuri ascendente și descendente.
Există, fără îndoială, o dimensiune provocatoare în parcursul trasat de Călin Dan, care ia în răspăr clișee vizuale și intelectuale, forțând spectatorul să-și reviziteze cu un ochi critic sedimentele acumulate de memorii (in)distincte. Astfel doar se pot naște noi ipostaze, într-o privire proaspătă aruncată asupra „monștrilor sacri” ai culturii vizuale contemporane. Din acest punct de vedere, cred că fotografia „Smoke/Afumare” (în care Călin Dan apare fumând un trabuc alături de Ion Grigorescu) constituie un moment culminant al expoziției, ce trebuie relaționat cu filmele ce-l ipostaziază pe Ion Grigorescu (“Hang White/Hang Black – Atârnare Alb/Atârnare Negru”) în model/alter-ego/figură tutelară, transfromându-l - volens/nolens - într-o fantomă, care ne bânuie pe toți cei care încercăm să-i descifrăm personalitatea artistică.
Astfel putem reface, în spirit warburgian, harta personală a lui Călin Dan: ea nu suprinde neapărat locuri, ci personaje emblematice care i-au marcat, asemenea punctelor cardinale, istoria recentă. În centrul ei se așează firesc, „Scaunul- pumnal”, obiect absurd/ironic, convertit în operă datorită inutilității sale consitutive. Pe el este invitat să ia loc - simbolic - spectatorul, pentru a putea contempla scara amintirilor uitate ale artistului, dar mai ales ca să fie privit, la rândul său, de imaginile critice pe care acesta le-a construit în proiectul desfășurat în această expoziție.
Curator: Ruxandra Demetrescu
*
Echivocul și controversa din jurul acestei personalități m-au făcut să receptez gesturile artistice într-un cadru semnificativ al sintezelor și autoreferențialității, lucrarea fiind un demers temporal, psihic, contextual în care sunt contopite imaginea de sine și imaginea fantomelor culturii vizuale. Într-o perspectivă modernă, această tipologie artistică prezintă un profil postmodernist indigen. Din perspectiva contemporaneității, lucrurile sunt situate în sfera esteticii relaționale, a new-media sau a post-conceptualismului, în analogie cu ideile din spațiul occidental. Discursul lui Călin Dan are o consistență mai puțin post- structuralistă, estetic-relațională sau socio-constructivistă, având mai mult o recurență și o persistență emoțională, mnemonică, analitică. Interesele intelectuale istorice, teoretice, eseistice și curatoriale sunt somatizate în câmpul semiotic al imaginii.
Proiectul ALZHEIMER poate fi receptat, pe de o parte, ca o dezvăluire a lucrării “Probleme (noi) ale imaginii” prezentată în expoziția de grup „Fricțiuni...” și, pe de altă parte, ca un dialog vizual cu istoria, cu iconurile și simbolurile vizuale definitorii pentru demersul și discursul lui Călin Dan. ALZHEIMER este un decupaj din simbolurile istoriei artei și simbolurile propriei biografii, suprapuse și compuse într-o sintaxă arhetipală — sfera simbolică a expoziției pendulează între paternitate și maternitate, teme recurente în cercetarea artistului începând cu 2015. Istoria artei este recuperatăbiografic și biografia este „reînscenată” ca o micro-istorie a artei. Această permutare de valori poate fi privită ca un simptom degenerativ atât al epocii „post”, post-istorie, post-umanism, post-etc., cât și al unei etape în care memoria este ștearsă. ALZHEIMER are totodată o dimensiune meta-discursivă, privind condiția imaginii din perspectiva co-auctorialității, a post-medialității sau a simptomelor contemporaneității descrise de W.J.T. Mitchell, precum contra-imaginea, iconoclastia, icono-mania, iconofilia, apophenia, etc.
Călin Dan prezintă semnele unei tipologii artistice constituită prin colaborare, co-producție și delegare și care poate fi receptată semnificativ într-un cadru mai larg al schimbărilor, „cotiturilor”, „mutațiilor” și „turnurilor” semiotice, curatoriale, tehnologice, etc. Problemele recurenței și ale persistenței imaginii se despart de problemele suporturilor, tehnicilor, medialității și materialității – toate acestea sunt delegate, reciclate, decupate, reproduse, retouched, staged, reenacted, etc. Modul în care sunt reangajate și reconvertite icon-urile istoriei cu cele ale biografiei reprezintă palierul semantic al expoziției — o meditație la formele și „patologiile” adaptării într-o actualitate fără trecut.
Curator: Silviu Pădurariu